Cine suntem noi?

  • vorbitori de limbă română cu dorinţa sinceră de a căuta şi experimenta părtăşia cu Dumnezeu într-un mod real, având totodată dorinţa de a ne închina Părintelui nostru ceresc în limba noastră maternă.
  • o biserică evanghelică liberă, aparţinând organizaţiei Gemeinde Gottes Deutschland KdöR mişcarea penticostală, organizaţie care este reprezentată în peste 130 de ţări şi în cadrul căreia activează aproximativ 300 de milioane de creştini.
  • Ce credem noi?

  • că Sfintele Scripturi sunt inspirateîn totaliate de Dumnezeu.
  • că există un singur Dumnezeu în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
  • că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, venit pe pământ şi care a trăit fără păcat în lumea noastră, a murit răstignit pe cruce pentru păcatele noastre, dar a înviat a treia zi după Scripturi, iar acum mijloceşte la dreapta Tatalui pentru noi.
  • că toţi oameni trăiesc sub osânda păcatului şi pot fi mântuiţi numai prin credinţa în Isus Hristos.
  • că biserica este Trupul lui Hristos formată din totalitatea credincioşilor născuţi din nou, care trăiesc conform învăţăturilor Scripturii.
  • că Duhul Sfânt lucrează la zidirea bisericii şi prin botezul cu Duhul Sfânt.
  • că Domnul Isus va reveni pentru a da viaţă eternă celor ce l-au primit şi osândă veşnică celor ce i-au respins chemarea.
  • Care este viziunea noastră ?

  • Biserica română din München doreşte să fie un mijloc pentru răspândirea veştii bune a lui Isus Hristos atât pentru locuitori de naţionalitate română din München cât şi pentru cei de naţionalitate germană.
  • să fim locul în care cei răniţi sufleteşte, deprimaţi şi confuzi să poată găsi dragoste, acceptare, iertare, ajutor, speranţă, călauzire şi încurajare.
  • să contribuim la creşterea oamenilor spre maturitate spirituală prin studii Biblice, seminare, conferinţe, grupe de casă.
  • să fim dedicaţi echipării fiecărui credincios pentru o lucrare semnificativă ajutând la descoperirea darurilor şi talentelor pe care Dumnezeu le-a dat.
  • să dezvoltăm împreună cu alte biserici din Bayern - Germania un proiect de evanghelizare în şi pentru această zonă.
  • să fim o biserică misionară, care echipează şi trimite misionari în alte oraşe ale Germaniei şi în afara acesteia.
  •